29 sept. 2009

Friptura frageda din carne de vita - la cuptor / Roast beef

Cum facem o friptura buna din carne mai batrana?

Am avut o carne de vita nu foarte frageda. Ce sa fac cu ea, ca asteptam musafiri?

La cuptor merge,  dar numai cu sos, ca altfel se usuca si se face si mai tare.

Mai intai, am marinat-o ( astfel se fragezeste foarte mult). Am taiat carnea felii cat mai subtiri, de-a latul fibrei musculare.

Ca s-o subtiez, nu am batut-o cu ciocanul de snitele; am pus carnea pe tocator si am batut-o cu lama cutitului, in lung si in lat, pe ambele parti.

Am presarat pe fiecare felie piper si le-am uns cu ulei - dar sarea se va pune mai tarziu, caci altfel scoate tot sucul din carne. 

Intr-un castron am facut marinata din o ceapa taiata bucati, 2 catei de usturoi taiati felii, cateva boabe de coriandru pisat, cateva frunze de busuioc, o jumatate de lingurita de miere dizolvata intr-un pahar de vin alb, o crenguta de cimbru.

In acest amestec am pus feliile de carne, le-am amestecat in sos si am acoperit castronul cu folie, apoi l-am dat la frigider. Este bine sa stea macar vreo 2-3 ore. 

Nota: Daca nu avem vin, folosim o cana de apa in care am adaugat o ligurita de miere si 2 linguri de otet.

Dupa cateva ore, scoatem carnea din castron, o stergem cu un prosop de hartie.

Intr-o tigaie incapatoare ( sa nu fim nevoiti sa punem feliile de carne suprapuse) turnam ulei, lasam sa se incinga si sotam rapid la foc mare feliile de carne, intai pe o parte si apoi pe alta - dar numai atat cat sa se coaguleze suprafata carnii ( adica sa devina alba); prin acest procedeu, sucurile raman in carne.

Turnam tot continutul tigaii - carnea si zeama - intr-o tava care merge la cuptor. Am turnat si din zeama de la marinata. Asa cum am citit undeva, am pus in tava si o furculita de inox - din acelea mai grele ( cica asa se face carnea mai bine), ca mi-era teama ca va iesi prea tare. 

Acoperim cu folie si dam in cuptorul incins, la foc mai mult spre mic, sa fiarba inabusit. 

Pe aragaz, la indemana, pregatim un ibric cu apa calda, pentru a adauga cate putina, in tava.

Dupa circa o ora, controlam friptura. O scoatem, o saram, o intoarcem, adaugam apa calda - cam o ceasca, si ce mai dorim, pentru a se forma sosul - dar nu prea multe legume. Eu am pus o rosie mica pasata ( am vrut sa nu fie friptura in suc de rosii, ca de- asta tot fac, ci in suc propriu) si o  jumatate de gogosar taiat foarte marunt.

 Din acest moment, friptura va mai sta la cuptor, tot sub folie, inca o ora. Dupa acest interval indepartam folia si lasam cat mai e nevoie sa scada sosul.

 Dupa aceste 2 ore, furculita intra foarte usor in carne, mai-mai sa se sfarame.

Se vedea ca e foarte-foarte frageda; in caz contrar, mai lasati-o  pe foc. 


Surpriza: cand am mancat-o, a fost mai frageda decat multe fripturi de pui ( facute pe fugal)  iar gustul - absolut minunat. Se topea in gura.....

12 comentarii:

Cami spunea...

Dupa cite vad, ai mesterit problema foarte bine! Felicitari! Asta e problema in Ro., din pacate, de multe ori. Noi iubit fripturile de vita, dar cind mergem acasa in vizita, umbli si umbli pina gasesti o friptura buna. De multe ori vinzatoarele vind carnea de vitel ca fiind cea de vita. Carnea de vita trebuie atirnata citeva luni de zile pt. a deveni frageda. Iti doresc un sfirsit de saptamina minunat! Cami

Diana Didona spunea...

Friptura mea a fost foarte buna, dar cu toate acestea recunosc ca nu prea ma pricep la carnea de vita. Nu stiam de fezandat.
Am vazut in magazine carne de vita din Argentina - dar costa cam 80 - 100 lei/kg; nici gratis nu-mi trebuie.

Anonim spunea...

A trecut 1 an de la aceasta postare,dar eu acum am gasit-o.Imi doream mult o friptura de vaca frageda.In acest moment se affla in cuptor.

Anonim spunea...

A trecut un an dela aceasta postare.Mie mi-a placut mult reteta,chiar acum se afla in plina desfasurare.Multumesc

Anonim spunea...

multumesc de reteta, o incerc acum, o sa folosesc varianta cu otet in loc de vin, sper sa iasa bine :)

Anonim spunea...

Am incercat reteta ta si a iesit o friptura extraordinara. Toata familia ma intreba ce fel de carne este. Multumesc pentru reteta si o recomand cu toata increderea.

Anonim spunea...

scuze ca ma bag,dar nu prea seamana a roast beef ci a o simpla friptura din carne de vita.
uite aici o poza la cum trebuie sa arate un roast beef
http://4.bp.blogspot.com/-fYxwoMd6VvE/TygJ9X_p8cI/AAAAAAAAAVw/ZcGpgqMA2x0/s1600/Roast+Beef.jpg
te salut

Maria Boghian spunea...

pai asta e, doar o friptura de vita.
poate fi si simpla, daca zici tu, important e ca e foarte buna..........și atât.

Anonim spunea...

Nu sunt fan carne de vita,dar cand doresc sa gatesc,intotdeauna prefer vitel,pt ca se pregateste repede si e fraged,diferenta se poate face cu ochiul liber,vita e rosiatica,si cu cat e mai intensa culoare,e vita batrana care fierbe in "3 zile " :-) pe cand vitel-ul este deschis la culoare si se gateste repede,frumos si e si m-ai gustos..va pup dragelor..

Andreea B spunea...

De retinut. Incerc si eu clar.

Aura Mihaela Firoiu spunea...

Mi s-a parut interesant procedeul de pregatire a carnii, asa ca am incercat sie eu reteta - a iesit super frageda si delicioasa!!! Felicitari! Chiar azi, o sa o prepar pentru a doua oara...Pofta buna!

simimoraru@yahoo.com spunea...

oare nimeni nu a auzit de maturarea carnii de vita???fara baituri, fara altceva decat pastrare la fix 4 grade, cel putin 20 de zile, si carnea se va fragezii singura!este singura(sau aproape), carne care are enzime care impiedica alterarea, si fragezesc prin maturare.daca e posibil, maturati in pungi vidate, dar nu e obligatoriu...profesionistii stiu ca, sunt magazine in care se vinde carne maturata de vita.Este si un proverb printre bucatari;"cine nu se pricepe si mananca vita proaspata, asa merita!"

Google+ Followers

Deschis non-stop, reduceri si oferte tentante, transportul gratuit

Imaginea are dimensiunile 300х600

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Postări populare

Lecturi interesante:

Italia, Spania:

My Headlines